Statuia lui Zeus de la Olimpia - Caci in fiecare a patra vara acolo avea loc o mare sarbatoare, in decursul careia se succedau ritualuri religioase si competitii sportive incrancenate -« Jocurile Olimpice ».
Cat timp dura sarbatoarea, aici domnea pacea. Toti participantii la JourileOlimpice se bucurau de libera trecere la venirea si plecarea din Olimpia ; in schimb razboaiele din regiunile mai indepartate puteau sa-si urmeze cursul. Asa cerea Zeus, zeul suprem al grecilor – deoarece sarbatoarea aceasta se desfasura in cinstea lui. Ba, mai mult: el, atotputernicul manuitor al trasnetelor, poruncise aceasta.
Potrivit legendei, Cronos, tatal lui Zeus, locuia in apropierea Olimpiei, pe un deal. Un oracol il avertiza ca unul dintre fiii lui avea sa-l detroneze. Atunci Cronos si-a inghitit toti copiii, imediat dupa nastere. Dar cand s-a nascut cel de-al saptelea copil, Zeus, Rhea, sotia lui Cronos, a recurs la un viclesug : in locul celui nou – nascut, ea a infasurat in scutece un bolovan, pe care Cronos l-a inghitit in furia sa oarba.
Zeus a fost crescut intr-un loc secret ; odata ajuns mare, el a hotarat sa se razbune pentru faptele crude ale tatalui sau : mai intai l-a facut sa inghita o licuare, dupa care Cronos i-a scuipat din maruntaiele sale, vii si nevatamati, pe cei cinci prunci inghititi. Apoi s-a dat o lupta intre tata si fiu. Zeus a iesit invingator si l-a aruncat pe Cronos in fundul Tartarului, iadul anticilor.
De atunci a ramas unic stapanitor al Olimpului, rege al zeilor si al oamenilor si zeu al vremii. In amintirea victoriei sale, spune legenda, a dat porunca sa se organizeze intrecerile de la Olimpia.
Prin urmare, incepand cu anul 776 i.Hr., s-a oranduit la fiecare patru ani o serbare grandioasa. Perioada dintre jocuri se numea "olimpiada". Fiecare olimpiada primea numele unui invingator din precedentele intreceri. Sarbatoarea, in cadrul careia tineri barbati se intreceau goi in numeroase si diverse sporturi, cautand victoria olimpica, dura cinci zile.
Ca premiu, invingatorii nu primeau decat cununa dintr-o ramura de maslin. Un copil localnic taia aceasta ramura cu o secera de aur, dintr-un maslin despre care se spunea ca-l plantase Heracle, fiul lui Zeus. Astfel se demonstra clar ca premiul nu era acordat de oameni , ci de Zeus insusi. Cele dintai Jocuri Olimpice nu au avut decat o mica amploare. Doar tinerii din imediata vecinatate se intalneau la poalele dealului lui Cronos, in dumbrava sacra, pentru a-si masura fortele in intreceri sportive.
In ceea ce privestecladirile, la inceput nu au existat decat un tezaur, o constrctie care adapostea focul olimpic, un templu al lui Zeus si al sotiei lui, Hera, precum si un mic altar.
Dupa 300 de ani, Olimpi s-a schimbat total : micile intreceri sportive locale se transformasera in cele mai importante jocuri sportive panelenice, la care se adunau cei mai buni atleti si mii de spectatori din intraga Grecie. De vreme ce nu existau case, dormeau in corturi, negustorii isi intindeau tarabele, iar poetii citeau din operele lor in fata unui public numeros si avizat. Iar mica dumbrava sacra se transformase intre timp intr-o padure de statui, temple mai mari si mai mici si altare-Olimpia devenise principalul sanctuar al cultului lui Zeus.
Pe la anul 470 i.Hr., s-a lansat in toata Grecia un appel la donatii, de la bogati si saraci, se dorea inaltarea unui templu al lui Zeus la Olimpia, mai mare si mai aratos decat toate celalalte din Grecia. Iar donatile nu au intarziat sa vina : bani, opere de arta, arme si podoabe – tot ceea ce putea servi, intr-un fel sau altul, la construirea unei case a lui Zeus de o maretie nemaivazuta. Constructia a fost gata la 456 i.Hr.
Statuia lui Zeus Olympia este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată în fildeş, ornată cu aur şi avînd probabil o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.C. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru a o adăposti a fost construit un templu.Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n., avea, dupa toate
probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri latime. Constructia a fost incredintata lui Libon din Eleea, decorarea frontului anterior (reprezentand lupta lui Pelops cu Oenomaos) lui Paconios din Mendes, iar a frontului posterior (lupta centaurilor cu lapitii) lui Alcamenes.
Aici, in acest impresionant edificiu, a fost asezata statuia lui Zeus, pe care sculptorul Fidias l-a reprezentat cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans). Fidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ce era atenian de vreme ce Pericle obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia lui Zeus Olimpicul; in sfarsit, stim ca a murit in jurul anului 431 i.e.n., informatie care ne ajuta sa stabilim cu oarecare aproximatie anul inaugurarii statuii din Olimpia, trecuta printre Cele sapte minuni ale lumii vechi.
Daca pornim, asadar, de la faptul ca Fidias si-a petrecut ultimii ani ai vietii la Olimpia si ca lucrarea sa anterioara, statuia Atenei Parthenos, a fost inaugurata in 438 i.e.n., ne ramane, pentru statuia lui Zeus Olimpicul, intervalul 437-431 i.e.n. Este, desigur, o ipoteza bazata pe conjuncturi (foarte probabila de altfel) in lipsa unor informatii exacte; Strabon si Pausanias ne-au lasat descrieri amanuntite ale impunatoarei statui, despre care vorbesc cu admiratie si respect, dar nu mentioneaza nicaieri anul inaugurarii - lucru firesc daca tinem cont ca Strabon si-a redactat Geografia cu peste patru veacuri mai tarziu, iar "Descrierea Eladei" a lui Pausanias dateaza din secolul II e.n.
Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana in zilele noastre) - din descrierile autorilor pomeniti mai sus si din imagini pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului". Tronul, din abanos si bronz, cu bratele sustinute dse sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe Nik‚, zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur.
Faptul ca Fidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de simplitate si sinceritate. O explicatie ne propun G. si T. Chitulescu (in Sapte monumente celebre ale antichitatii, Editura tehnica, Bucuresti, 1969): "Folosirea tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de a uimi, de a minuna!".
Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olimpiei ca urmare a edictului imprial din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu, expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de metal pretios a folosit Fidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie II prin care se poruncea distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului.
Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope, francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui Zeus Olimpicul. Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare) reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de sculptorul Fidias.
Se crede că în anul 394 d.C. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.
În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o basilică creştină, în prezent ruinată